Răpirea unei mirese. Ce pot învăţa candidaţii la însurătoare

Autor: felix.ostrovschi din 5 februarie 2018, Vizualizari: 546

Răpirea unei mirese. Ce pot învăţa candidaţii la însurătoareUn material despre dragoste şi viaţă, aşa cum era ea visată, trăită şi simţită în anii `30.


 

„Povestea pe care o scriu aici s-a întâmplat aevea, nu de mult, într-o comună de lângă Deda Bistra.

E vorba de căsătoria unui învăţător, a cărui mireasă a fost răpită de doi prieteni ai ei şi ţinută sub sechestru timp de o zi şi o noapte, şi numai la intervenţiile energice ale mirelui a fost eliberată.

Întâmplarea aceasta a produs mare haz în întreaga regiune şi merită să fie înregistrată. Iată în ce împrejurări s-a petrecut.

 

O ţărancă – domnişoară

Astăzi, când toată lumea doreşte şi încearcă să fie domn se întâmplă multe năzbâtii pe sate. În special, ţăranii ţin cu tot preţul să-şi dea copiii la şcoală, chiar când nu sunt siguri că vor avea mijloace financiare suficiente, ca să-i poată susţinea la învăţătură până ce îşi termină studiile. În aceste împrejurări, după cum e de prevăzut, copiii întrerup studiile când ar învăţa mai bine şi se reîntorc acasă, formând o nouă pătură socială între intelectuali şi între ţărani.

Cei care fac parte din această nouă pătură sunt oamenii cei mai periculoşi. La lucru nu-i mai poţi folosi, căci li s-au subţiat palmele, iar în slujbă încă nu-i poţi vârî, pentru că nu au pregătirea necesară.

Dintre aceşti semi-intelectuali făcea parte şi duduia Florica Ş., fiica unui ţăran.

După ce termină trei clase civile ajunse iar în satul natal şi după vreo trei patru ani, părinţii ei care doreau să-şi scuture <<duduia>> din spate, hotărâră s-o mărite.

Dar cum, şi după cine? Ţăranii nu se mai apropiau de ea, căci domnişoara Florica, mofturoasă cum era, nu-i mai putea suferi.

Intelectuali încă nu prea poţi găsi, mai cu seamă când e vorba de un vânat prost. Parcă a dat trăscaia în ei, îşi fac cruce şi dispar în cele patru vânturi.

Multă durere de cap şi multe zile cernite au suferit părinţii din pricina ei. Îşi blestemau ziua când au înscris-o prima dată la şcoală.

Dacă n-ar fi cheltuit atâta haram de bani cu învăţătura, astăzi ar avea şi ea o zestre ca lumea şi ar fi rămas una dintre cele mai frumoase ţărăncuţe din sat.

Răpirea unei mirese. Ce pot învăţa candidaţii la însurătoare

 

Markovics şi Mitică

Intelectuali în satul acela nu mai erau decât preotul şi alţi câţiva bătrâni.

Între tineri ar fi fost doar doi de seama ei, evreul Markovics, funcţionar la o întreprindere forestieră şi Mitică, feciorul şefului de gară.

Aceşti doi îî făceau curte aşa pe apucate, dar nu erau serioşi <<candidaţi la însurătoare>>.

După masă şi în serile cu lună ieşea cu ei la plimbare, alte dăţi mergeau în vizită la ea şi beau ceaiuri şi jucau cărţi, iar noaptea câte odată îi cântau serenade sub geamurile mici şi prăfuite ale casei ţărăneşti.

Ea se trezea atunci din somn, deschidea geamul şi le mulţumea pentru clipele fericite ce I-au procurat: <<O, mersi frumos, domnilor, sunteţi atât de drăgălaşi>>…

<<Te credem Florico…dar aşa vreun păhărel de stropşală n-ai la îndemână?>>…

Florica le întindea sticla cu ţuică şi <<amorezii>> dispăreau în noapte şi râdeau de naivitatea şi nepriceperea ei în d`al de astea.

Părinţii vedeau toate şi clătinau din cap. Adesea vorbeau şi între ei. <<Tu nevastă, fata asta a noastră e şue rău. Nuş`cu cine dracul o fi semănând şi ce se va alege de ea>>…

 

Deslegarea problemei

Într-o zi se întâmplă un eveniment nou în comună. Un învăţător bătrând ieşi la pensie şi în locul lui fu numit unul tânăr, abia scăpat de pe băncile şcoalei.

Noul învăţător, Picu Gh., cum se instală se şi puse pe treabă. Aranjă petreceri, serate, înfiinţă o bibliotecă pentru ţărani, reorganiză corul, învăţă pe flăcăi <<căluşerul>> şi alte dansuri naţionale.

Lucrurile acestea frumoase plăcură ţăranilor şi reuşi să se facă simpatizat de toată lumea.

Dar oricum, Picu Gh. se simţea câte odată aşa de singur. Nici masă ca lumea, nici casă, nici un tovarăş cu care să se poată sfătui. Mâna femească lipsea îşi dădea el bine seama, şi de aceea hotărî să se căsătorească.

Îşi puse ochii pe Florica şi din cauza aceasta ceilalţi doi prieteni mai vechi ai ei, îi deveniseră nu numai rivali, ci şi duşmani neîmpăcaţi.

Dar învăţătorul nu stătu mult pe gânduri şi o şi ceru în căsătorie. Ea la început cam strâmbă din nas, dar părinţii ei bucuroşi că fac o partidă cum nici nu visau au răspuns: da. Fata trebuia să se supună. Şi se pregătiră de nuntă.

 

Unde-i mireasa

Veni şi ziua când merseră în faţa altarului şi preotul le îngână un <<Isaia dănţuieşte>>, apoi se dori mult noroc şi multă fericire în viaţă.

Seara avu loc ospăţul cu toate obiceiurile moştenite din bătrâni.

Mitică şi Markovics nu mai aveau stare. Erau ca nişte tigri înfuriaţi. Auzi dumneata, să le-o fure adusul acesta de apă, dascălul, dinaintea nasului? Nu se puteau împăca deloc cu aceasta şi hotărâră să se răzbune.

Cum e şi firesc fură invitaţi la ospăţ şi când ajunseră la obiceiul cu <<răpirea miresei>>, ei n-o mai răpiră aşa în glumă, conform uzului, ci o luară cu forţa şi o duseră la locuinţa unuia dintre ei unde o ţinură sechestrată toată noaptea şi a doua zi până seara.

 

 

În luptă cu criminalii

Mirele crezând la început că e vorba de o simplă glumă, a tot aşteptat să-i sosească mireasa. A trecut o oră, au trecut două, au trecut trei, şi dacă au văzut că nu mai vine, a plecat s-o caute.

Caută în dreaptă, caută în stânga, dar mireasa parcă-ar fi înghiţit-o pământul, nu altceva. Nicăiri şi pace.

Tot căutând-o a trecut şi noaptea.

Toată lumea îl compătimea şi toată lumea îl râdea în pumni. Ce mire nenorocit. Era o adevărată tragi-comedie.

Spre seară îi spuse un ţăran că ar fi văzut-o ieri seară când au dus-o Mitică şi Markovics la locuinţa lor.

Învăţătorul Picu cătrănit foc, merse acolo şi de fapt o şi găsi într-un hal fără de hal, plânsă şi răpitorii ei turmentaţi cântau şi goleau pahare.

În timp de o oră toată locuinţa lui Markovics fu devastată, nu mai rămase nici o mobilă întreagă.

Învăţătorul îşi luă apoi nevasta şi o duse acasă, iar Mitică şi Markovics fură transportaţi a doua zi cu trăsura la un spital din apropiere, cu capetele sparte şi coastele frânte.

Aşa s-a isprăvit povestea cu <<răpirea miresei>>. Mirii pot să înveţe mult din întâmplarea aceasta”. [„Biruinţa”, Anul II, nr.238, Cluj, 9 februarie 1927].

dle templates freefilm online


Categoria: Social

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama