Deputaţii PNL Cluj vor susţine recunoaşterea zilei de 10 Mai drept Ziua Independenţei

Autor: Claudiu.Padurean din 9 februarie 2018, Vizualizari: 2 336

Deputaţii PNL Cluj vor susţine recunoaşterea zilei de 10 Mai drept Ziua IndependenţeiDeputaţii PNL Cluj vor vota în favoarea adoptării legii care consacră ziua de 10 Mai drept Ziua Independenţei. Acest proiect de lege a trecut deja de Senat.

 


Deputatul Florin Stamatian, care este profesor universitar şi a fost în trecut prefect şi consilier local în Cluj-Napoca, a declarat că va vota pentru adoptarea acesteu legi pentru că ea nu recunoaşte decât realitatea istorică. La rândul său, deputatul Adrian Oros, care este, la rândul său, profesor universitar şi prorector, precum şi fost consilier judeţean, a declarat că ”pentru mine este simplu. Voi vota în favoarea legii pentru că sunt monarhist”. Adrian Oros a explicat faptul că independenţa României a fost proclamată în ziua în care ambele Camere ale Parlamentului din 1877 au adoptat moţiunea care proclama independenţa de stat, iar principele domnitor Carol I a promulgat acest act.

În 1877, discuţiile despre proclamarea independenţei au început încă din primele zile ale anului. Oamenii de stat din Bucureşti ar fi vrut ca independenţa să fie obţinută pe calea negocierilor diplomatice cu Imperiul Otoman. Însă, ca urmare a refuzului autorităţilor otomane de a recunoaşte independenţa României, principele domnitor Carol I a decis să accepte propunerea de a coopera militar cu Imperiul Rus, care se pregătea să atace Imperiul Otoman. El a semnat o convenţie militară care permitea tranzitul trupelor ruseşti pe teritoriul României. Drept urmare, la începutul lunii mi 1877, tunurile de pe malul otoman al Dunării, de la Vidin, bombardau satele româneşti, iar tunurile româneşti de la Calafat le dădeau replica.

 

În data de 9 mai 1877, deputatul liberal Vasile Boierescu, faimos pentru că, în 24 ianuarie 1859, el fusese cel care propusese alegerea ca domn al Valahiei a celui care era principe al Moldovei, Alexandru Ioan I Cuza, i-a adresat o interpelare ministrului român de Externe, Mihail Kogălniceanu. În răspunsul la această interpelare, ministrul Mihail Kogălniceanu a admis că, de facto, România este independentă. Au urmat dezbateri în Parlament, în urma cărora deputaţii şi senatorii au decis să proclame şi de jure independenţa României.

 

Votarea moţiunii privitoare la proclamarea independenţei a fost amânată deliberat pentru data 10 Mai, care avea o importantă încărcătură simbolică, pentru că, în 1877, erau aniversaţi 11 ani de la proclamarea drept principe domnitor a lui Carol I. După alţi patru ani, tot în 10 Mai, dar în 1881, Carol I era uns drept prim Rege al României. De atunci, ziua de 10 Mai este sărbătoarea naţională a românilor. Chiar dacă, în România, din 1948, autorităţile comuniste au interzis serbarea acestei zile regale, românii din exil au continuat să serbeze Ziua Naţională de 10 Mai, care, din 1905, a devenit şi ziua aromânilor, care au primit o iradea din partea sultanului otoman care le recunoştea drepturile naţionale. În prezent, 10 Mai este recunoscută drept sărbătoarea naţională a românilor, chiar dacă încă mai sunt persoane cu educaţie comunistă care mai cred încă minciuna potrivit căreia independenţa ar fi fost proclamată în 9 mai.

dle templates freefilm online


Categoria: Politica

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama