UPNews.ro: Familia Regală a României relansează relaţiile economice româno-iordaniene

Autor: Claudiu.Padurean din 23 aprilie 2018, Vizualizari: 895

UPNews.ro: Familia Regală a României relansează relaţiile economice româno-iordanieneParteneriatul economic dintre România şi Regatul Haşemit al Iordaniei se consolidează tot mai mult. Zilele trecute, în Iordania, la Amman, a avut loc cel mai amplu eveniment economic din istoria relaţiilor bilaterale. 60 de companii româneşti şi 75 companii iordaniene au fost reprezentate la Forumul Economic Româno-Iordanian sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, şi al Alteţei Sale Regale Principelui Radu al României, potrivit UPNews.ro.


Forumul Economic Româno-Iordanian de la Amman a strâns împreună companii din domeniul agricol, al procesării alimentelor, al energiei şi al turismului. De asemenea, au fost prezente importante companii din domeniul administrării parcurilor industriale, cel al producţiei de energiei verde, cel al IT-ului şi cel al cercetării ştiinţifice. Din România, cea mai numeroasă delegaţie a fost cea din Cluj, care a numărat 28 de persoane. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, a subliniat relaţia de încredere dintre români şi iordanieni.

”Economia şi educaţia întotdeauna au reprezentat aspecte-cheie ale relaţiilor noastre diplomatice. Pe lângă cooperarea în acest domeniu, ţara mea şi Iordania au dezvoltat, de-a lungul anilor, un parteneriat privilegiat în domeniul cercetării ştiinţifice, sănătăţii, securităţii şi tehnologiei. Relaţiile noastre au fost bazate întotdeauna pe prietenie, încredere, respect şi – sunt fericită să o spun – multă afecţiune”, a spus Majestatea Sa Margareta a României.

O surpriză a fost reprezentată de discursul ministrului iordanian pentru Afaceri Politice şi Parlamentare, Excelenţa Sa Musa Maaytah. Ministrul iordanian a mărturisit că acesta a fost primul său discurs oficial rostit în Iordania în limba română. ”Sunt peste 12.000 de absolvenţi iordanieni ai unor universităţi româneşti. De asemenea, există peste 2.000 de familii mixte. Ambasadorul României la Amman este unul dintre puţinii diplomaţi acreditaţi în Regatul Haşemit al Iordaniei care poate merge în orice oraş iordanian şi poate găsi acolo oameni cu care poate vorbi în limba sa”, a spus ministrul iordanian.

La forumul organizat în capitala Iordaniei au luat parte şi reprezentanţi ai Parlamentului României, ai Consiliului Judeţean Cluj şi ai universităţilor şi clusterelor româneşti. Reprezentanţii companiilor au avut numeroase întâlniri bilaterale, iar oamenii de afaceri români au vizitat mai multe fabrici iordaniene, din domeniul alimentar şi al producţiei de panouri fotovoltaice. Următoarea ediţie a Forumului Economic Româno-Iordanian ar urma să aibă loc în România, la Cluj-Napoca sau la Bucureşti.

Delegaţia transilvăneană, organizată de Transylvania Today, revistă aflată sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu al României, a fost compusă din cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean, Istvan Vakar şi Marius Mînzat, din Adela Logean, reprezentanta companiei CA Foscari, de preşedintele AgroTransilvania Cluster, profesorul Felix Arion, cadru didactic al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, din Felicia Tulai, Mihail Tulai şi Diana Racu, reprezentanţi ai companiei TAF Presoil, care este Furnizor Oficial al Casei Regale a României, din Genoveva Cojocaru de la SC Codprodsor, din Răzvan Ţigănaş de la compania Bispora, din Daniel Opriş, reprezentant al companiei Transavia, din consilierul local din Cluj-Napoca Alexandra Stoica, care este specialistă în clădiri verzi, din Oana Raita de la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Isotopică şi Tehnologie Moleculară, din directorul general al USAMV, Lucian Naş, din Florin Dradiciu de la compania Dual IT, din Oana Trif Pele de la Sympas Advertising, din Sorin Popa de la CS Invest Consulting, din Gheorghe Costin de la Pata Prod SRL, din prof. univ. dr. Iancu Morar, fondatorul BioVet şi directorul Spitalului de Cai al USAMV, din Mihaela Căluşer, de la WENS Tour, din Ioana şi Cătălin Oltean, fondatorii Napoca Imobiliare, din Mihaela Miron, reprezentanta Impress, din Ioan Leancă de la Tricotaje Someşul, din Viorel Găvrea, directorul Tetarom, din Bianca Pădurean, preşedinte Cluj Today, din Rada Morar, preşedinte Transylvania Today, şi din Claudiu Pădurean, director general United Publishers.

dle templates freefilm online


Categoria: Economie / International

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama