Proiect: Parcul Feroviarilor va deveni o Grădină a Someşului

Autor: Claudiu.Padurean din 30 mai 2018, Vizualizari: 747

Proiect: Parcul Feroviarilor va deveni o Grădină a SomeşuluiPrimăria Cluj-Napoca a anunţat câştigătorul proiectului de reamenajare a Parcului Feroviarilor. Acesta a intrat recent în patrimoniul municipalităţii, după ce în ultimele decenii a fost în administrarea Ministerului Transporturilor. Potrivit câştigătorilor concursului, Parcul Feroviarilor ar urma să devină o Grădină a Someşului.


Competiţia a fost lansată oficial pe data de 4 aprilie 2018 de Primăria Cluj-Napoca în colaborare cu Ordinul Arhitecţilor din România (OAR).  Scopul concursului a fost selectarea celei mai bune soluţii în vederea reabilitării peisagere şi reactivării Parcului Feroviar Cluj-Napoca, pentru atribuirea contractului de proiectare.

 

”Corelarea Parcului Feroviarilor cu Parcul Farmec, cu Parcul Armătura şi cu râul Someş reprezintă exact ceea ce noi ne aşteptam: calitate şi integrarea spaţiului urban. Menţionăm faptul că şi noi am făcut eforturi pentru a aduce Parcul Feroviarilor în patrimoniul oraşului, pentru a-l putea deschide acestui concurs de soluţii şi mulţumesc încă odată juriului, specialiştilor, societăţii civile pentru interesul constant pe care l-a arătat şi îl arată pentru revitalizarea spaţiilor publice. Pentru că doar împreună societatea civilă, specialişti şi autoritate publică putem să găsim cele mai bune soluţii pentru comunitatea noastră. Vă mulţumesc încă odată pentru efortul pe care îl faceţi”, a precizat primarul Emil Boc.

 

În urma deliberărilor juriului a fost selectate ca proiect câştigător lucrarea realizată de ASIZA BIROU DE ARHITECTURA S.R.L. (autori principali: arh. Vlad Sebastian Rusu, arh. Octav Silviu Olănescu, arh. Anamaria Olănescu, arh. Anda Gheorghe, colaboratori specialităţi: structură - ing. Ovidiu Rusu, peisagistică -  ing. peis. Alexandru Cotoz, ing. hort. Valentin Sebastian Dan, construcţii hidrotehnice -  ing. Monica Gheorghe).

 

În legătură cu proiectul care a câştigat locului I, membrii juriului au apreciat că ”Proiectul propune transformarea parcului într-o “Grădină a Someşului”, integrând râul în amenajarea propusă. Apa devine, astfel, o „axă ecologică”, un element transformator şi atractor al parcului. Printr-o zonificare complexă şi ierarhizată, se propun patru “fâşii funcţionale” cu grade diferite de utilizare şi multiple scenarii posibile. Proiectul pune în valoare cele două zone existente de acces prin crearea a două “porţi” marcate subtil. Se apreciază descoperirea de noi posibilităţi de acces în zona de est şi accesibilizarea zonei malului opus al râului”.

 

Premiul II a fost acordat pentru S.C. ATELIER MASS S.R.L. (autori principali: Atelier Mass, Metapolis, Ana Horhat), iar premiul III  a fost adjudecat de echipa BIA Şerban Daniel Lucian / Daniel Şerban (autori principali: Andrei Bacoşcă, Ruxandra Grigoraş, Lázár Csaba, Mădălina Perju, Daniel Şerban, colaboratori specialităţi: Diana Coţa – peisagist)

 

Câştigătorul concursului a obţinut premiul cel mare reprezentat de valoarea estimată a contractului de proiectare în valoare de 555.450 RON, fără TVA. Pentru proiectul plasat pe locul doi se va oferi un premiu de 35.000 RON, iar pentru cel de-al treilea, de 20.000 RON.

 

 

dle templates freefilm online


Categoria: Social

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama