Memoria eroilor anticomunişti, omagiată la Gherla, chiar în cimitirul comun al foştilor deţinuţi politici

Autor: Claudiu.Padurean din 27 august 2018, Vizualizari: 509

Memoria eroilor anticomunişti, omagiată la Gherla, chiar în cimitirul comun al foştilor deţinuţi politiciMemoria luptătorilor anticomunişti va fi omagiată la Gherla, printr-un eveniment inedit, care va avea loc pe Dealul Cărămidăriei, transformat în perioada comunistă în cimitirul comun al foştilor deţinuţi politici, ucişi în Penitenciarul Gherla. Evenimentul se numeşte Monumente în Mişcare - Memoria Rezistenţei şi este organizat de Năsui Collection&Gallery.


Pe Dealul Cărămidăriei va fi adusă o sculptură de mari dimensiuni, cu o înălţime de 2,5 metri, realizată de Bogdan Raţă, intitulată View from Light. În limbajul semnelor, această sculptură spune Dumnezeu este aici.

 

Evenimentul susţine iniţiativa realizării unui Memorial Gherla, care include o mănăstire ortodoxă, şi care vrea să omagieze sacrificiul celor care au plătit cu viaţa sau cu ani grei de închisoare curajul de a se opune comunismului. Evenimentul Monumente în Mişcare - Memoria Rezistenţei este programat pentru 2 septembrie, de la ora 12.00, şi este cofinanţat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi pentru Memoria Exilului Românesc.

 

Penitenciarul Gherla are ca nucleu fostul castel Martinuzzi, ridicat în 1540,  în scopuri militare. Din anul 1785, fortificaţia a fost transformată în închisoare, iar pavilionul central pentru deţinuţi a fost ridicat la sfârşitul secolului al XIX-lea. În perioada 1945 - 1964, Gherla a devenit unul dintre locurile în care comuniştii au încercat să extermine elita Regatului României.

 

Printre cei care au fost deţinuţi la Gherla s-au numărat mitropolitul greco-catolic Alexandru Rusu, arhiepiscopul greco-catolic George Guţiu, prelatul papal Tiberiu Marţian, care a fost, de asemenea, cleric greco-catolic, predicatorul lutheran Richard Wurmbrand, preotul ortodox Vasile Voiculescu sau călugărul ortodox Nicolae Steinhardt. De asemenea, la Gherla au fost executaţi liderii rezistenţei anticomuniste din zona Mărgău, doctorii Iosif Capotă şi Alexandru Dejeu, rude ale fostului ministru de Interne Gavril Dejeu.

dle templates freefilm online


Categoria: Cultura

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama