Vaclav Havel, omagiat la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj

Autor: Claudiu.Padurean din 21 iulie 2016, Vizualizari: 266

Vaclav Havel, omagiat la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din ClujFostul preşedinte al Cehoslovaciei şi al Cehiei, intelectualul Vaclav Havel, este omagiat în cadrul unei expoziţii găzduite de Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Expoziţia reuneşte lucrări ale unora dintre cei mai bine cotaţi artişti cehi şi marchează împlinirea a 80 de ani de la naşterea intelectualului ceh care s-a remarcat drept unul dintre cei mai fermi opozanţi ai comunismului. Exponatele provin din ramuri diferite ale artei: desen, sculptură, fotografie, medalie, instalaţie, billboard şi video. Unele dintre ele surprind şi momente în care deciziile politice ale lui Vaclav Havel i-au adus puternice contestaţii din partea mediului artistic, cum ar fi lupta sa pentru păstrarea unităţii Cehoslovaciei sau aprobarea intervenţiei NATO în fosta Iugoslavie.

Categorie: Cultura

 

Premieră mondială la Muzeul de Istorie din Cluj. 500 de artefacte dacice valoroase, incluse într-o expoziţie virtuală

Autor: Claudiu.Padurean din 21 iulie 2016, Vizualizari: 481

Premieră mondială la Muzeul de Istorie din Cluj. 500 de artefacte dacice valoroase, incluse într-o expoziţie virtualăMuzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj găzduieşte o expoziţie unică în lume. Este vorba de o expoziţie care foloseşte noile tehnologii pentru a pune în valoare artefacte unice în lume. Vizitatorii expoziţiei ”Când viaţa cotidiană antică devine patrimoniu UNESCO” pot să vadă expuse unele dintre cele mai valoroase obiecte descoperite de arheologi în cadrul săpăturilor făcute la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. De asemenea, pot să interacţioneze cu variantele virtuale 3D ale acestor obiecte. Pe de o parte, pot să vadă reconstituiri pe calculator, pot să participle la jocuri bazate pe artefactele şi monumentele dacice, cum ar fi o masă interactivă cu touch-screen, pe care poate fi făcut un puzzle inclusiv cu imagini video sau, cu ajutorul unor dispozitive de urmărire, vizitatorii pot să rotească sau să exploreze reconstituirile 3D ale artefactelor. De asemenea, cu ajutorul unor ochelari de tip Google 3D şi cu QR Code-uri scanate, pot afla mai multe informaţii despre obiectele expuse, iar cu ajutorul unor dispozitive robotizate pot să palpeze virtual obiectele şi să simtă reconstituirea virtuală a texturii obiectelor. În premieră mondială, obiectele dacice trec astfel din epoca fierului în era digitală.

Categorie: Cultura

 

Elitele româneşti vor fi omagiate în cadrul Galei Oamenii Timpului. Gala este patronată de ASR Custodele Coroanei

Autor: Claudiu.Padurean din 9 iulie 2016, Vizualizari: 188

Elitele româneşti vor fi omagiate în cadrul Galei Oamenii Timpului. Gala este patronată de ASR Custodele CoroaneiElitele româneşti vor fi recompensate în cadrul unui eveniment deosebit. Gala Oamenii Timpului va avea loc la Iaşi, sub Înaltul Patronaj al Custodelui Coroanei, Principesa Moştenitoare Margareta a României şi în organizarea uneia dintre cele mai prestigioase reviste din România, în paginile căreia au semnat Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici. Este vorba de revista Timpul. În premieră în acest an, Gala va fi organizată la nivel naţional, însă nu vor lipsi nici reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din Chişinău şi din Cernăuţi. Până la începutul lunii decembrie, când vor fi acordate premiile, românii sunt invitaţi să îi nominalizeze pe cei mai potriviţi candidaţi şi să îi voteze pe Internet. Anul trecut, peste 200.000 de voturi au fost acordate pe platforma OameniiTimpului.ro.

Categorie: Cultura

 

Portretul Regelui Mihai realizat de pictorul clujean Laszlo Valovits a fost prezentat la Palatul Elisabeta

Autor: daniel.sarbu din 30 iunie 2016, Vizualizari: 362


Portretul Regelui Mihai realizat de pictorul clujean Laszlo Valovits a fost prezentat la Palatul ElisabetaPortretul Regelui Mihai realizat de pictorul clujean Laszlo Valovits a fost prezentat la Palatul ElisabetaPortretul Regelui Mihai realizat de pictorul clujean Laszlo Valovits a fost prezentat la Palatul Elisabeta Un portret monumental al regelui Mihai, realizat de pictorul clujean Laszlo Valovits, a fost dezvelit în seara zilei de miercuri, 29 iunie, la Palatul Elisabeta, in prezenţa Principesei Margareta a României, Custodele Coroanei.

 

Lucrarea, dezvelită de principesa Margareta, are dimensiunile de 1,80 m/1,35 m şi este realizată în ulei pe pânză, tehnică mixtă. Tabloul va rămâne în colecţia de artă a Familiei Regale a României de la Palatul Elisabeta.

 

Autorul picturii, Laszlo Valovits, a mărturisit că l-a avut ca reper, "înainte de toate", pe Regele Mihai ca un reper moral şi de demnitate."Demnitatea, exigenţa, prestanţa, perseverenţa şi, nu în ultimul rând, statura sa istorică şi trăsăturile care exprimă o nobleţe interioară şi o ţinută deosebită", a subliniat artistul plastic clujean. "În realizarea tabloului am dorit să exprim, pe lângă aceste trăsături, acel calm interior, dar şi o anumită gravitate în intensitatea privirii", a mai spus pictorul.

Lucrarea reprezintă, in opinia lui Valovits, o abordare a ideii de spiritualitate europeană. "Această afirmare a tradiţiei spirituale europene vine într-un context când valorile spirituale de multe ori sunt puse sub semnul întrebării şi poate suntem martori chiar în această privinţă a unei anumite crize prin care trece, sper, temporar, Europa", a adăugat autorul tabloului regal.

La eveniment, pe lângă principesa Margareta, principesa Maria şi principele Radu, au luat parte mai mulţi artişti din Capitală şi provincie. (foto www.romaniaregala.ro)

 

Categorie: Eveniment / Cultura

 

Regizorul român Cristian Mungiu, membru în juriul internaţional care acordă premiile Oscar

Autor: daniel.sarbu din 30 iunie 2016, Vizualizari: 268

Regizorul român Cristian Mungiu, membru în juriul internaţional care acordă premiile Oscar Regizorul român Cristian Mungiu se numără printre cele 683 de persoane din lumea filmului invitate să fie unul dintre membrii Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice din Los Angeles, instituţie care acordă prestigioasele premii Oscar, după cum anunţă site-ul oscars.org, citat şi de agenţia Agerpres.

Cristian Mungiu este unul din cei 18 cineaşti menţionaţi la mai multe categorii, în cazul său la regizori şi scenarişti. O dată cu acceptarea lui printre membrii Academiei, regizorul român va trebui să opteze pentru o singură categorie. El se alătură astfel uneia dintre cele 17 direcţii ale Academiei care acordă faimoasele statuete. Pentru a fi selecţionat, candidatul trebuie să fie să fie susţinut de doi membri ai Academiei care apreciază că acesta a avut realizări remarcabile in cinematografie sau a fost nominalizat la un premiu Oscar.

Ajuns la 48 de ani, cineastului român selecţionat de Academia de Film din Los Angeles, este laureat al prestigiosului premiu Palme d'Or la Festivalul de la Cannes în 2007 pentru filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" şi câştigător al premiului pentru regie la ediţia din 2016 al aceluiaşi festival, cu lungmetrajul "Bacalaureat".

 

Categorie: Eveniment / Cultura

 

Clujul se pregăteşte pentru Jazz in the Park. Vor cânta basistul lui Santana şi pianistul lui Adele

Autor: Claudiu.Padurean din 22 iunie 2016, Vizualizari: 378

Clujul se pregăteşte pentru Jazz in the Park. Vor cânta basistul lui Santana şi pianistul lui AdeleClujul se pregăteşte pentru debutul unuia dintre cele mai frumoase festivaluri din această regiune a Europei, Jazz in the Park. La ediţia din acest an au confirmat participarea artişti renumiţi, care vor veni la Cluj cu proiecte muzicale personale. Printre aceştia se numără basistul lui Santana, Benny Reitveld, dar şi pianistul lui Adele, Neil Cowley.

Categorie: Cultura

 

Clujul se pregăteşte de noaptea albă a culturii. Cluj Never Sleeps a programat 30 de evenimente culturale

Autor: Claudiu.Padurean din 16 iunie 2016, Vizualizari: 490

Clujul se pregăteşte de noaptea albă a culturii. Cluj Never Sleeps a programat 30 de evenimente culturaleClujenii vor avea parte de un adevărat maraton cultural în noaptea de sâmbătă spre duminică. Organizatorii Cluj Never Sleeps au pregătit concerte de rock şi de jazz, teatru stradal, spectacole tematice sau dans, care vor avea loc în noaptea de 18 spre 19 iunie.

Categorie: Cultura

 

Spectacole gratuite la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”

Autor: invitati din 14 iunie 2016, Vizualizari: 448

Spectacole gratuite la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”În fiecare an, intervalul februarie-martie şi, mai ales, mai – iunie înseamnă pentru Academia de Muzică „Gheorghe Dima” aproape o mini stagiune de spectacole, concerte şi reprezentaţii artistice muzicale din cele mai diverse şi creative.


Categorie: Eveniment / Cultura

 

Teodor Graur și Cristian Rusu încearcă recodificarea spațiului

Autor: invitati din 8 iunie 2016, Vizualizari: 494

Una dintre cele mai interesante expoziții de artă din Cluj îi promovează pe doi tineri care încearcă recodificarea spațiului. Obiectele devin simboluri culturale.

Categorie: Cultura

 

Noaptea privighetorilor aduce muzica clasică în Grădina Botanică

Autor: Claudiu.Padurean din 24 mai 2016, Vizualizari: 309

Noaptea privighetorilor aduce muzica clasică în Grădina BotanicăClujenii se pregătesc pentru unul dintre cele mai interesante evenimente culturale. Noaptea privighetorilor aduce împreună pasiunea pentru natură și pentru muzica de bună calitate.

Categorie: Cultura

 

2.000 de euro, strânşi în Fondul Jazz in the Park. Banii vor fi folosifli pentru a finanfla proiecte de artæ alternativæ

Autor: Claudiu.Padurean din 16 mai 2016, Vizualizari: 361

2.000 de euro, strânşi în Fondul Jazz in the Park. Banii vor fi folosifli pentru a finanfla proiecte de artæ alternativæAproximativ 2.000 de euro au fost strânși, sâmbătă, în Fondul Jazz in the Park, cu ajutorul căruia organizatorii celui mai important festival de jazz din Transilvania doresc să finanțeze proiecte de artă alternativă. Banii au fost strânși în cadrul evenimentului Picnic in the Park, organizat sâmbătă.

Categorie: Cultura

 

Jubileul Regal, serbat la Cluj. Concert de mare ținută la Centrul Cultural Casino

Autor: Claudiu.Padurean din 13 mai 2016, Vizualizari: 555

Jubileul Regal, serbat la Cluj. Concert de mare ținută la Centrul Cultural CasinoJubileul Regal care marchează 150 de ani de la fondarea Dinastiei Române a fost serbat la Cluj printr-un concert de mare ținută, organizat de Clubul Monarhiștilor Clujeni. Concertul a avut și o dimensiune caritabilă.

Categorie: Cultura

 

RL: Scriitorul George R.R. Martin a publicat un nou capitol din al șaselea roman din saga „Cântec de gheață și foc”

Autor: Claudiu.Padurean din 12 mai 2016, Vizualizari: 367

RL: Scriitorul George R.R. Martin a publicat un nou capitol din al șaselea roman din saga „Cântec de gheață și foc”Scriitorul George R.R. Martin a publicat, miercuri, pe blogul său, un fragment din cel de-al șaselea roman din saga „Cântec de gheață și foc”, „Vânturile iernii”, notează site-ul Flavorwire. „Vreți să știți ce vor face Sand Snakes, Prince Doran, Areo Hotah, Ellaria Sand, Darkstar și restul în „Vânturile iernii?” Destul de multe, de fapt”, a precizat scriitorul pe blogul său. Fragmentul, care are aproximativ 6000 de cuvinte, nu a fost publicat cu scopul de a incita fanii, ci reprezintă, mai degrabă, o introducere a noului roman din serie. Mai mult, George R.R. Martin a susținut că a mai citit materialul și cu alte ocazii, precum convențiile la care a participat, potrivit RomaniaLibera.ro.

Categorie: Cultura

 

Concert superb al lui Horia Mihail la Teatrul Municipal Aureliu Manea din Turda

Autor: Claudiu.Padurean din 8 mai 2016, Vizualizari: 334

Concert superb al lui Horia Mihail la Teatrul Municipal Aureliu Manea din TurdaSala de spectacole a Teatrului Municipal Aureliu Manea din Turda a fost plină de cei care au dorit să asiste la concertul susținut de Horia Mihail în cadrul turneului Pianul Călător. Muzica lui Chopin a vrăjit asistența. Concertul a marcat și aniversarea a 20 de ani de la înființarea asociației culturale Rei Culturae Faustores.

Categorie: Cultura

 

Concert de gală pentru a marca Jubileul Regal la Cluj

Autor: Claudiu.Padurean din 5 mai 2016, Vizualizari: 552

Concert de gală pentru a marca Jubileul Regal la ClujMonarhiștii clujeni vor oferi publicului clujean un concert deosebit, pentru a marca Jubileul Regal de 150 de ani de la fondarea Dinastiei Române. Concertul ”Regalitate pentru Demnitate” va avea loc în data de 12 mai, de la ora 18.00, la Centrul de Cultură Urbană Casino.

Categorie: Cultura

 

Ilian Gârneț concertează la Cluj sub bagheta lui Vlad Agachi

Autor: Claudiu.Padurean din 4 mai 2016, Vizualizari: 497

Ilian Gârneț concertează la Cluj sub bagheta lui Vlad AgachiIlian Gârneț, unul dintre cei mai titrați violoniști ai Republicii Moldova, vine la Cluj pentru a susține un recital de excepție alături de dirijorul clujean Vlad Agachi și Young Famous Orchestra. Sub numele “Eu sunt Europa”, acesta este cel de-al treilea concert Young Famous Orchestra și va avea loc la Cluj în 9 și 11 mai, de la ora 20:00, în sala Auditorium Maximum de pe strada Mihail Kogălniceanu.

Categorie: Cultura

 

Dansatorul si coregraful Arcadie Rusu vine la Cluj

Autor: invitati din 3 mai 2016, Vizualizari: 465

Dansatorul si Coregraful Arcadie Rusu, unul din numele de succes si actualitate ale dansului contemporan, va fi prezent la Cluj - Napoca in luna Mai:

In data de 19 mai la Opera Maghiara in cadrul festivalului de dans contemporan STEPS veti putea viziona in premiera la Cluj-Napoca spectacolul "Nesomn"


Categorie: Eveniment / Cultura

 

Zilele Artei Bizantine, organizate la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Autor: Claudiu.Padurean din 25 aprilie 2016, Vizualizari: 337

Zilele Artei Bizantine, organizate la Muzeul Etnografic al TransilvanieiMuzeul Etnografic al Transilvaniei găzduiește o manifestare care pune în valoare tradiția artistică bizantină. Manifestarea este organizată de Grupul Sfântul Ioan Damaschin, are ca temă centrală ”Paideia Bizantină” și constituie și un bun prilej de pregătire spirituală pentru Învierea Domnului. Paștele este serbat la sfârșitul acestei săptămâni de cele două biserici românești care păstrează tezaurul liturgic bizantin, Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Categorie: Cultura

 

Cum a fost serbată Ziua Națională a Trompetiștilor la Cluj

Autor: Claudiu.Padurean din 23 aprilie 2016, Vizualizari: 358

Cum a fost serbată Ziua Națională a Trompetiștilor la ClujZiua Națională a Trompetiștilor din România a fost sărbătorită la Cluj într-un mod aparte. Sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai a găzduit un concert susținut de mai multe ansambluri din Cluj-Napoca și din Zalău.

Categorie: Eveniment / Cultura

 

Un puhoi de tineri la Târgul de Carte Gaudeamus

Autor: Claudiu.Padurean din 22 aprilie 2016, Vizualizari: 331

Un puhoi de tineri la Târgul de Carte GaudeamusEdiția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus are toate șansele să fie una a recordurilor. Mii de oameni au vizitat deja Târgul de Carte organizat în centrul orașului, în Piața Unirii, lângă statuia Regelui Matia Corvin. Cei mai mulți dintre vizitatorii de până acum au fost elevi și studenți. Expozanții se așteaptă la vânzări foarte bune, mai ales că mulți vizitatori vor să cumpere cărți bune pentru a le dărui de Paște.

Categorie: Cultura

 

In amintirea unui devotat dascal si intelectual de mare cultura al vieţii universitare clujene: Nicolae Pompei Patachi

Autor: daniel.sarbu din 8 aprilie 2016, Vizualizari: 476

Ad perpetuam rei memoriam
Prof. emerit dr. ing. Nicolae Pompei PATACHI (1920-2016)
In amintirea unui devotat dascal si intelectual de mare cultura al vieţii universitare clujene: Nicolae Pompei Patachi
motto
"... si viata si moartea deopotriva, demne sa ne fie!"

Profesorul Nicolae Pompei PATACHI a fost omul dedicat şcolii şi culturii. Se trage dintr-o veche familie de profesori şi preoţi români ardeleni, cu ascendenţă nobiliară, ale căror urme documentare le regăsim încă din secolul XV. Unul dintre strămoşii săi a fost episcopul greco-catolic de Alba Iulia şi Făgăraş, dr. Ioan Giurgiu Patachi, figură emblematică a românilor ardeleni şi a Bisericii Române Unite de la început de secol XVIII.

Categorie: Eveniment / Cultura

 

Premieră națională: Expoziție 3D care pune în valoare obiectivele istorice din Sarmizegetusa romană

Autor: Claudiu.Padurean din 7 aprilie 2016, Vizualizari: 379

Premieră națională: Expoziție 3D care pune în valoare obiectivele istorice din Sarmizegetusa romanăMuzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj are, în premieră națională, o expoziție 3D. Cu ajutorul noilor tehnologii, care îmbină soluții informatice modern, dispozitive care percep cu ajutorul senzorilor mișcările corpurilor vizitatorilor, fișiere multimedia și reconstituiri ale unor clădiri – simbol, cei care trec pragul muzeului clujean pot vizita virtual clădiri din Roma, dar și din Colonia Augusta Dacica Ulpia Traiana Sarmizegetusa. În călătoria lor virtuală, vizitatorii au parte de ghidaje audio de specialitate, disponibile în limbile română și engleză.

Categorie: Cultura / Reportaj

 

O greşeală cu final fericit: Festivalul Jazz in the Park organizează în 3 aprilie o ediție specială în comuna mureșeană Bogata

Autor: bianca.padurean din 25 martie 2016, Vizualizari: 560

O greşeală cu final fericit: Festivalul Jazz in the Park organizează în 3 aprilie o ediție specială în   comuna mureșeană BogataDupă ce rapperul Snoop Dogg a confundat pe rețelele de socializare comuna Bogata din județul Mureș cu Bogota columbiană, localitatea mureșeană a devenit celebră în presa românească și internațională. În acest context, organizatorii festivalul Jazz in the Park, de două ori finalist la European Festival Awards, anunță o ediție specială în 3 aprilie la Bogata, județul Mureș.

Categorie: Eveniment / Cultura

 

Ana Blandiana a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai

Autor: Claudiu.Padurean din 24 martie 2016, Vizualizari: 578

Ana Blandiana a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-BolyaiCunoscuta scriitoare Ana Blandiana a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai. Pentru prima oară în istoria universității clujene, propunerea decernării acestui titlu a fost susținută de trei facultăți ale universității clujene, respectiv de cea de Studii Europene, cea de Litere și cea de Istorie – Filosofie.

Categorie: Cultura

 

Cineaştii clujeni își pot înscrie deja filmele in cadrul Competiției locale TIFF 2016

Autor: daniel.sarbu din 24 martie 2016, Vizualizari: 414

Cineaştii clujeni își pot înscrie deja filmele in cadrul Competiției locale TIFF 2016Festivalul Internațional de Film Transilvania, în ediţia din acest an programată între 27 mai – 5 iunie 2016, propune pentru al șaptelea an consecutiv artiștilor vizuali clujeni, în cadrul Competiției Locale TIFF, șansa de a își prezenta producțiile în publicului festivalier. Dedicată amatorilor, artiștilor vizuali emergenți și profesioniștilor originari din Cluj sau care locuiesc, lucrează, studiază în orice localitate a județului, corganizatorii TIFF își propun să descopere și să susțină talente și viziuni artistice noi.
Până pe data de 30 aprilie 2016 (ultima zi de recepționare a titlurilor), cei interesați pot trimite filme pe orice temă, cu lungimea maximă de 30 de minute, în format digital, Quick time, FullHD - 1920 x 1080, Codec h264 sau mpeg2, Data rate 15 - 20 mbs, Stereo aac. Nu se mai acceptă alt tip de format.
Producțiile trebuie să fie realizate în perioada 8 iunie 2015 – 30 aprilie 2016. Filmele, împreună cu formularul de înscriere completat, disponibil pe http://tiff.ro/competitie-locala/regulament, trebuie trimise la Casa TIFF, Str. Universității, nr. 6, Cluj-Napoca. Nu vor fi acceptate în competiție filmele cineaștilor care au câștigat la mai mult de două ediții anterioare.

Categorie: Cultura

 

Concertul ”Patimile după Ioan” de Bach, dedicat memoriei victimelor de la Bruxelles

Autor: mihaela.ursan din 24 martie 2016, Vizualizari: 312

Filarmonica de Stat ”Transilvania” Cluj-Napoca dedică concertul de astăzi, ”Patimile după Ioan” de Johann Sebastian Bach, memoriei victimelor atentatelor de la Bruxelles.

Categorie: Cultura

 

One-man-show cu Florin Piersic jr. la Opera Națională din Cluj

Autor: bianca.padurean din 22 martie 2016, Vizualizari: 362

One-man-show cu Florin Piersic jr.  la Opera Națională din ClujDupă succesul spectacolului “Sex drugs rock and roll”, cu care a obținut premiul UNITER pentru cel mai bun actor al anului 2002, Florin Piersic jr. revine la Cluj cu o nouă reprezentație a spectacolului “Freak show”. Evenimentul va avea loc luni, 25 aprilie, la Opera Națională din Cluj, începând cu ora 19:00.

Categorie: Life Style / Cultura

 

Spectacol de operă în Catedrala Mitropolitană Ortodoxă. Requiemul Parastas de Marțian Negrea va avea scop caritabil

Autor: Claudiu.Padurean din 19 martie 2016, Vizualizari: 465

Spectacol de operă în Catedrala Mitropolitană Ortodoxă. Requiemul Parastas de Marțian Negrea va avea scop caritabilArtiștii Operei Naționale Române din Cluj pregătesc un spectacol inedit pentru 23 martie. Ei vor pune în scenă în Catedrala Mitropolitană Ortodoxă reprezentația lucrării Requiemul Parastas de Marțian Negrea. Spectacolul are o dimensiune caritabilă, pentru că donațiile vor fi oferite unei profesoare de religie, Crina Cârcu, care suferă de cancer.

Categorie: Cultura

 

Lansare de carte: Medeea Iancu – Cîntarea care a biruit toate cântările.

Autor: invitati din 16 martie 2016, Vizualizari: 420

Lansare de carte: Medeea Iancu – Cîntarea care a biruit toate cântările.

marți, ora 18.00, librăria Humanitas Cluj

Categorie: Cultura

 

ClujShorts şi-a anunţat filmele selectate în competiţie şi componenţa juriului

Autor: bianca.padurean din 1 martie 2016, Vizualizari: 469

ClujShorts şi-a anunţat filmele selectate în competiţie şi componenţa juriului54 din cele 181 de filme selectate vor concura pentru ClujShorts Trophy 2016. Juriului îi va reveni dificila sarcină de a desemna cele mai bune scurtmetraje aflate în competiția oficială. În 2016 juriul ClujShorts se va afla sub atenta coordonare a domnului Ioan Pop-Curșeu, președinte al juriului ClujShorts, distins lector și cercetător în domeniul literaturii și filmului.

Categorie: Cultura

 
Inapoi Inainte


Reclama

Reclama