Universitatea Babeş-Bolyai va avea un masterat în domeniul informatic, în limba germană. La nivel de licenţă, companiile private vor sponsoriza încă trei ani pregătirea studenţilor

Autor: Claudiu.Padurean din 12 octombrie 2017, Vizualizari: 1 837

Universitatea Babeş-Bolyai va avea un masterat în domeniul informatic, în limba germană. La nivel de licenţă, companiile private vor sponsoriza încă trei ani pregătirea studenţilorGrupul Porsche, prin divizia sa de software, MHP Company şi NTT Data vor finanţa în următorii trei ani linia germană de studiu de la Facultatea de Matematică-Informatică a Universităţii Babeş-Bolyai. Acordul în acest sens a fost semnat de reprezentanţii companiilor şi de cei ai universităţii clujene. Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, academicianul Ioan-Aurel Pop, a remarcat faptul că implicarea acestor companii aduce un plus în planul pregătirii practice a studenţilor, iar prorectorul Rudolf Graf, care conduce linia germană a universităţii, este de părere că interesul mediului privat este susţinut şi de clasarea foarte bună a studiilor de informatică din Cluj în clasamentele internaţionale.

Categorie: Economie

 

Festivalul Internaţional de Ceramică Caolin are cafenea. Unde va funcţiona Espresso Studio

Autor: Claudiu.Padurean din 11 octombrie 2017, Vizualizari: 3 064

Festivalul Internaţional de Ceramică Caolin are cafenea. Unde va funcţiona Espresso StudioMarile festivaluri din Cluj au găsit o modalitate inedită de a-şi prelungi activitatea tot timpul anului. Ele îşi asociază cafenele culturale tematice, în care fanii acestor evenimente se pot întâlni cu artiştii preferaţi, pot să organizeze diferite evenimente sau pot să participe la diferite conferinţe sau dezbateri.

Categorie: Economie

 

Univers T, locul I în Topul Naţional al Firmelor realizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României

Autor: Claudiu.Padurean din 9 octombrie 2017, Vizualizari: 1 670

Univers T, locul I în Topul Naţional al Firmelor realizat de Camera de Comerţ şi Industrie a RomânieiComplexul hotelier Univers T SA se află, pentru al treilea an consecutiv, pe locul I în Topul Naţional al Firmelor, realizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României. Distincţia a fost obţinută la secţiunea Turism, categoria Întreprinderi Mijlocii.

Categorie: Economie

 

Analiză ClujInsider.ro: Cu cât creşte piaţa de web hosting

Autor: Claudiu.Padurean din 4 octombrie 2017, Vizualizari: 2 003

Analiză ClujInsider.ro: Cu cât creşte piaţa de web hostingDezvoltarea domeniului IT din Cluj a dus la dezvoltarea pe orizontală a altor domenii. De exemplu, au crescut investiţiile în clădirile de birouri de calitate înaltă, în servicii medicale private, dar şi în domenii precum webhosting sau cybersecurity. În domeniul web hosting, ritmul de creştere al pieţei are două cifre, iar experţii din domeniul se aşteaptă ca acest ritm să se menţină şi pe viitor, potrivit ClujInsider.ro.

Categorie: Economie

 

Cluj: Interes în creştere pentru cărţile electronice

Autor: Claudiu.Padurean din 3 octombrie 2017, Vizualizari: 1 775

Cluj: Interes în creştere pentru cărţile electroniceInteresul tinerilor din Cluj pentru cărţi electronice sau pentru cursuri on-line este tot mai mare. În general, ei cumpără cărţi care sunt mai greu de găsit în România şi care sunt editate în limbi de circulaţie internaţională, titluri celebre sau cursuri universitare şi participă la cursuri on-line organizate de universităţi celebre, cum ar fi, de exemplu, Universitatea Yale din Statele Unite ale Americii.

Categorie: Economie

 

Ambasadorul Emil Hurezeanu, la Cluj: Relaţiile economice dintre România şi Germania nu pot fi mai bune!

Autor: Claudiu.Padurean din 1 octombrie 2017, Vizualizari: 1 702

Ambasadorul Emil Hurezeanu, la Cluj: Relaţiile economice dintre România şi Germania nu pot fi mai bune!Germania este partenerul natural al României, din punct de vedere economic şi din punct de vedere politic, este de părere fostul premier şi comisar european, Dacian Cioloş. Şi aceasta deoarece Germania este primul partener comercial al României, se află pe locul 3 în topul investitorilor străini, iar economia germană este motorul zonei euro, a adăugat Dacian Cioloş, în cadrul unei dezbateri pe tema relaţiilor economice româno-germane, găzduită de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj.

Categorie: Economie

 

Programul Rabla, suplimentat cu 25 de milioane de lei

Autor: mihaela.ursan din 29 septembrie 2017, Vizualizari: 1 657

Programul Rabla, suplimentat cu 25 de milioane de leiBugetul pentru programul „Rabla” a fost suplimentat cu 25 de milioane de lei.

Categorie: Economie

 

Oamenii de afaceri clujeni propun statului român un parteneriat onest în domeniul educaţiei

Autor: Claudiu.Padurean din 28 septembrie 2017, Vizualizari: 2 205

Oamenii de afaceri clujeni propun statului român un parteneriat onest în domeniul educaţieiReprezentanţii marilor companii cer autorităţile române să continue dialogul cu mediul de afaceri în vederea reformării învăţământului tehnic şi profesional. Ei cred că, dacă autorităţile române îşi asumă modelarea sistemului educaţional după nevoile pieţei muncii, atunci şi companiile trebuie să îşi asume investiţii în zone defavorizate, pentru a duce în final la o dezvoltare a întregii ţări.

Categorie: Economie

 

Marile oraşe învaţă unele de la altele bunele practici în administraţie

Autor: Claudiu.Padurean din 25 septembrie 2017, Vizualizari: 1 619

Marile oraşe învaţă unele de la altele bunele practici în administraţiePrimarii unor oraşe care s-au remarcat prin administraţie performantă, capacitatea de a atrage fonduri europene sau prin succesul unor programe internaţionale vor coopera pentru a face schimb de bune practici. În această reţea vor intra oraşe precum Clujul, Sibiul sau Oradea. Ideea a fost lansată la finalul unei conferinţe prin intermediul căreia echipa care a gestionat candidatura Clujului la titlul de Capitală Culturală Europeană a invitat oraşele care au fost candidate să formeze o reţea europeană a comunităţilor care acceptă să aşeze cultura la fundamentul dezvoltării lor, potrivit RFI România.

Categorie: Economie

 

ClujInsider.ro - Corina Creţu: Există supracontractare în Regiunea de Nord-Vest pe bugetul alocat IMM-urilor

Autor: Claudiu.Padurean din 19 septembrie 2017, Vizualizari: 1 666

ClujInsider.ro - Corina Creţu: Există supracontractare în Regiunea de Nord-Vest pe bugetul alocat IMM-urilorRegiunea de Nord-Vest este un bun exemplu pentru celelalte regiuni ale României, pentru că, pentru bugetul alocat IMM-urilor, există deja supracontractare. Valoarea proiectelor depuse de companii depăşeşte de şapte ori valoarea bugetului disponibil, a spus Corina Creţu, în cadrul unei dezbateri legate de viitorul politicii de coeziune, găzduită de Prefectura Cluj, la care participă reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European, dar şi ai autorităţilor naţionale, regionale, judeţene şi locale, potrivit ClujInsider.ro.

Categorie: Economie

 

Corina Creţu: Comisia Europeană descurajează statele membre să impună condiţii suplimentare pentru atragerea de fonduri europene

Autor: Claudiu.Padurean din 18 septembrie 2017, Vizualizari: 1 710

Corina Creţu: Comisia Europeană descurajează statele membre să impună condiţii suplimentare pentru atragerea de fonduri europeneComisia Europeană doreşte ca statele membre ale Uniunii Europene să nu poată impune condiţii suplimentare pentru cei care doresc să atragă fonduri europene. Anunţul a fost făcut la Dej de către comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Creţu.

Categorie: Economie

 

ClujInsider.ro: Legea internshipului propune plata internilor cu 50% din salariul minim brut pe ţară

Autor: bianca.padurean din 14 septembrie 2017, Vizualizari: 1 557

ClujInsider.ro: Legea internshipului propune plata internilor cu 50% din  salariul minim brut pe ţarăTinerii în vârstă de cel puţin 16 ani vor putea participa la programe de internship plătite la firme private sau instituţii publice, pe perioade de cel mult şase luni, potrivit proiectului de lege privind internshipul, adoptat miercuri de Guvernul României, potrivit ClujInsider.ro.

Categorie: Economie

 

Tirena Scavi va construi podul care va lega autostrăzile Câmpia Turzii - Gilău şi Gilău - Nădăşel

Autor: Claudiu.Padurean din 13 septembrie 2017, Vizualizari: 1 970

Tirena Scavi va construi podul care va lega autostrăzile Câmpia Turzii - Gilău şi Gilău - NădăşelCompania Tirena Scavi Spa a semnat contractul pentru construirea podului peste Someşul Mic care va uni două dintre tronsoanele Autostrăzii Transilvania: Câmpia Turzii - Gilău şi Gilău - Nădăşel. Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, valoarea contractului este 25,7 milioane de lei.

Categorie: Economie

 

Festivalul de Toamnă al Economiei Germane-Herbstfest 2017 aduce din nou Oktoberfestul la Cluj

Autor: bianca.padurean din 12 septembrie 2017, Vizualizari: 2 368

Festivalul de Toamnă al Economiei Germane-Herbstfest 2017 aduce din nou Oktoberfestul la ClujFestivalul de Toamnă al Economiei Germane- Herbstfest (Wirtschaft. Kultur. Networking), organizat de Clubul Oamenilor de Afaceri de Limbă Germană din Transilvania de Nord (DWNT) are loc la Cluj la începutul lunii octombrie. Oktoberfest-ul Clujului, ajuns deja la a şasea ediţie, va avea loc în Piaţa Unirii, timp de trei zile, între 29 septembrie şi 1 octombrie.

Categorie: Economie / Social

 

Începe reabilitarea drumului judeţean Chinteni - Vultureni - Dealul Jurcii

Autor: Claudiu.Padurean din 11 septembrie 2017, Vizualizari: 1 646

Începe reabilitarea drumului judeţean Chinteni - Vultureni - Dealul JurciiPreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a semnat autorizaţia de construire în vederea executării lucrărilor de modernizare şi reabilitare pe drumul judeţean DJ 109A Chinteni – Vultureni – Dealu Jurcii, între kilometri 10+200 şi 48+566. Sectorul vizat de reabilitare, în lungime totală de 38,366 kilometri, începe în dreptul localităţii Chinteni, traversează localităţile Deuşu, Băbuţiu, Şoimeni, Panticeu, Recea Cristur, respectiv Căprioara şi se termină la intersecţia cu DJ 108B.

Categorie: Economie

 

Reduceri la abonamente şi bilete CFR pentru copiii care încep şcoala

Autor: Claudiu.Padurean din 8 septembrie 2017, Vizualizari: 1 781

Reduceri la abonamente şi bilete CFR pentru copiii care încep şcoalaCFR Călători a anunţat că va oferi şi în acest an şcolar reduceri la biletele şi abonamentele la transportul pe cale ferată care sunt cumpărate de cei care încep şcoala luni.

Categorie: Economie

 

Decizie ANCOM: Utilizatorii pot cere legal deblocarea telefoanelor codate

Autor: Claudiu.Padurean din 7 septembrie 2017, Vizualizari: 1 966

Decizie ANCOM: Utilizatorii pot cere legal deblocarea telefoanelor codateAutoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) informeaza utilizatorii ca pot solicita deblocarea telefoanelor codate in retea, la achizitionarea terminalului sau oricand dupa aceea, pe baza facturii fiscale sau a certificatului de garantie al terminalului.

 

Categorie: Economie

 

Peste 2,2 milioane de euro investite de E.ON în ultimii cinci ani pentru iluminat modern în şcolile din România

Autor: Claudiu.Padurean din 7 septembrie 2017, Vizualizari: 1 642

Peste 2,2 milioane de euro investite de E.ON în ultimii cinci ani pentru iluminat modern în şcolile din RomâniaE.ON România a continuat în acest an proiectul „Energie în şcolile copilăriei”, dedicat îmbunătăţirii condiţiilor de studiu şi eficientizării consumului de energie prin iluminarea bazată pe tehnologii moderne a sălilor de clasă din unităţile de învăţământ. În cadrul proiectului, care a debutat în 2012, au fost montate 21.500 de corpuri de iluminat şi 52.000 de tuburi economice şi cu led. Suma investită de companie până în prezent este de circa 2,2 milioane de euro.

Categorie: Economie

 

Oamenii de afaceri clujeni investesc tot mai mult în start-up-uri

Autor: Claudiu.Padurean din 6 septembrie 2017, Vizualizari: 1 601

Oamenii de afaceri clujeni investesc tot mai mult în start-up-uriTot mai mulţi oameni de afaceri din Cluj care au construit companii de talie internaţională încep să investească în start-up-uri. În acest fel, ei pun în valoare inteligenţa şi creativitatea tinerilor. Cele mai multe astfel de start-up-uri sunt cele din domeniul software.

Categorie: Economie

 

Parteneriat internaţional pe piaţa de head hunting pentru compania românească Qualia

Autor: Claudiu.Padurean din 6 septembrie 2017, Vizualizari: 1 652

Parteneriat internaţional pe piaţa de head hunting pentru compania românească QualiaCompania internaţională de executive search şi consultanţă în resurse umane Friisberg & Partners International a anunţat colaborarea în exclusivitate pentru piaţa din România cu firma Qualia Executive Search.  Qualia Executive Search a fost fondată în ianuarie 2005. În 2016 Qualia a avut o cifră de afaceri de 160.000 de euro, iar anul acesta a obţinut deja 180.000 Euro. Printre clienţii activi ai companiei se numără Heineken, Lagardere Group, Beiersdorf, Schneider Electric, BNP Paribas Real Estate, Carrefour, Marks & Spancer, PayU, Signal Iduna, Syngenta, Vastint, 1&1 Internet Development, Tractebel, Metro Systems, Stefanini sau Systematic.

Categorie: Economie

 

Interes tot mai mare pentru alimentele tradiţionale

Autor: Claudiu.Padurean din 5 septembrie 2017, Vizualizari: 1 659

Interes tot mai mare pentru alimentele tradiţionaleInteresul clujenilor pentru alimentele tradiţionale, dar şi pentru cele realizate de producători locali este în creştere. Există estimări care arată că valoarea comerţului cu acest tip de alimente a crescut cu peste 20 la sută în ultimii cinci ani. Experţii în domeniu se aşteaptă ca această tendinţă să se consolideze în perioada următoare.

Categorie: Economie

 

Studiu ANCOM: Românii trimit tot mai puţine scrisori

Autor: Claudiu.Padurean din 4 septembrie 2017, Vizualizari: 1 610

Studiu ANCOM: Românii trimit tot mai puţine scrisoriNumărul trimiterilor poştale a scăzut în ultimul an, reiese dintr-un studiu făcut de Autoritatea Naţională în Comunicaţii (ANCOM). Motivul este acela că românii preferă să comunice tot mai mult prin intermediul noilor tehnologii. Însă, în acelaşi timp, valoarea totală a serviciilor poştale prestate anul trecut a crescut, pentru că românii care încă mai trimit plicuri sau colete preferă serviciile poştale mai scumpe, dar mai rapide şi mai sigure, de genul celor de curierat.

Categorie: Economie

 

ClujInsider.ro: Pasagerii curselor aeriene anulate pot cere despăgubiri printr-o societate specializată

Autor: Claudiu.Padurean din 31 august 2017, Vizualizari: 1 779

ClujInsider.ro: Pasagerii curselor aeriene anulate pot cere despăgubiri printr-o societate specializatăObţinerea compensaţiei în cazul pasagerilor TAP Portugal începe cu verificarea eligibilităţii cazului, care se poate face în mai puţin de trei minute, prin completarea chestionarului de pe pagina de internet a companiei https://www.airhelp.com/ro/ , respectiv din aplicaţia AirHelp, printr-o simplă scanare a boarding pass-ului. Imediat ce eligibilitatea a fost confirmată, AirHelp trimite cererea la compania aeriană şi face demersurile pentru obţinerea compensaţiei. Dacă va fi necesar, AirHelp va reprezenta în instanţă pasagerii pentru a le apăra drepturile, potrivit ClujInsider.ro.   

Categorie: Economie

 

ClujInsider.ro: Aproape 90 dintre companiile de IT aleg clădirile de birouri clasa A

Autor: Claudiu.Padurean din 28 august 2017, Vizualizari: 1 618

ClujInsider.ro: Aproape 90 dintre companiile de IT aleg clădirile de birouri clasa A87 la sută dintre companiile din domeniul IT&C care s-au mutat în primele şase luni ale anului au ales clădiri de birouri clasa A. Acest lucru reiese dintr-o cercetare de piaţă realizată de compania de consultanţă ESOP, citată de TransylvaniaToday.ro.

Categorie: Economie

 

Nicoleta Schroeder, Uber: Noile tehnologii vor schimba modul în care ne deplasăm

Autor: Claudiu.Padurean din 26 august 2017, Vizualizari: 1 745

Nicoleta Schroeder, Uber: Noile tehnologii vor schimba modul în care ne deplasămNoile tehnologii vor schimba comportamentul uman. Ele vor permite oamenilor să utilizeze în comun şi mai eficient resursele de care dispun. De asemenea, noile tehnologii şi noile aplicaţii vor permite utilizatorilor să împartă proprietatea asupra unor obiecte cum ar fi maşinile.

Categorie: Economie

 

Toamna aduce un nou val de angajări la Cluj. Specialiştii estimează că vor apărea 3.000 de noi locuri de muncă

Autor: Claudiu.Padurean din 21 august 2017, Vizualizari: 3 277

Toamna aduce un nou val de angajări la Cluj. Specialiştii estimează că vor apărea 3.000 de noi locuri de muncăClujul are perspectiva unui nou val de angajări, în toamnă. Specialiştii în piaţa muncii estimează că vor apărea în următoarele luni aproximativ 3.000 de noi locuri de muncă. Creşterile sunt datorate în primul rând companiilor deja prezente pe piaţa clujeană.

Categorie: Economie

 

Rata de creştere a comerţului on-line în România a ajuns la 40 la sută

Autor: Claudiu.Padurean din 16 august 2017, Vizualizari: 1 787

Rata de creştere a comerţului on-line în România a ajuns la 40 la sutăRomânia înregistrează una dintre cele mai mari creşteri din Europa în domeniul comerţului on-line. Volumul total al comerţului electronic din România va depăşi în acest an, pentru prima oară, pragul de două miliarde de euro, estimează experţii în domeniu. Această estimare nu include plăţi pentru diferite servicii, pentru utilităţi, bilete de avion, bilete de autobuz sau de tren, tichetele de intrare la diferite evenimente precum concertele sau rezervări de hoteluri, vacanţe sau asigurări auto sau medicale.

Categorie: Economie

 

Chelnerul virtual, dezvoltat de o echipă de informaticieni din Cluj şi din Alba

Autor: Claudiu.Padurean din 13 august 2017, Vizualizari: 1 817

Chelnerul virtual, dezvoltat de o echipă de informaticieni din Cluj şi din AlbaO echipă de informaticieni din Alba Iulia şi din Cluj a dezvoltat chelnerul virtual. Este vorba de o aplicaţie care poate revoluţiona industria HoReCa, în sensul că uşurează foarte mult interacţiunea dintre clienţi şi personalul restaurantelor.

Categorie: Economie

 

RFI: Proiectul de lege privind tele-munca (munca la distanţă) a fost aprobat de Guvern

Autor: Claudiu.Padurean din 10 august 2017, Vizualizari: 2 155

RFI: Proiectul de lege privind tele-munca (munca la distanţă) a fost aprobat de GuvernGuvernul a aprobat în şedinţa de miercuri un proiect de lege referitor la reglementarea activităţii de tele-muncă (munca la distanţă), folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, o transpunere a conceptului de "teleworking" prevăzut în majoritatea statelor europene, trasnmite Agerpres.

Categorie: Economie

 

UBER împlineşte un an la Cluj-Napoca şi lansează serviciul UBER cu Scaun pentru Copil

Autor: bianca.padurean din 9 august 2017, Vizualizari: 1 804

UBER împlineşte un an la Cluj-Napoca şi lansează serviciul UBER cu Scaun pentru CopilCu ocazia aniversării unui an la Cluj Napoca, UBER anunţă lansarea unui nou serviciu destinat famillilor: UberCHILDSEAT, singurul serviciu din Cluj cu maşini dotate cu scaune auto pentru copii, certificate ECE R44/04, conform normelor europene. UberCHILDSEAT este disponibil la Cluj Napoca începând cu 9 august 2017, având un tarif de 1,95 de lei pe kilometru, 0,27 lei/minut şi un tarif minim de 10 lei.  

Categorie: Economie

 

Stiri in imagini

 
 


Reclama

Reclama