Dr. Miklós Bálint, cercetător la Centrul de Biologie Moleculară din Cluj (Universitatea Babeș-Bolyai) și la Centrul de Cercetare a Biodiversității și Climei (Biodiversität und Klima Forschungszentrum, BiK-F, Frankfurt am Main) a publicat recent, alăturat de colegii din Germania, un articol în una dintre cele mai importante reviste de specialitate din lume, Nature Climate Change. Lucrarea, care abordează tema pierderii drastice de diversitate genetică în urma schimbărilor climatice conform estimării IPCC (grupul interguvernamental de experți privind evoluția climatului) pentru 2080, a stârnit un ecou imens în presa internațională. Articolul arată că în cazul estimărilor climatice IPCC până în 2080, 68-84% din diversitatea genetică a unor specii va disparea.